Parca mereu suntem obligati sa ne oprim la o rascruce, mereu avem de facut alegeri… Dar parca niciodata nu primesti destule optiuni… asa ca incerci sa improvizezi… Si oricum totul e relativ… (mare om ala ce a spus asta…)
Eu sunt in centrul actiunii mereu, dar reperele mi le iau uneori din jur, asa ca sunt cazuri in care imi analizez viata doar printr-o „prisma” imprumutata…
Imediat dupa Revolutie au reusit ai mei sa isi realizeze visul de a sta la curte. Toate bune si frumoase, dar ca in vorba aia „pe afara e vopsit gardul, inauntru leopardul” – ce ne-a asteptat acolo… Munca o groaza ca sa aducem totul in timpurile noastre… mizerie continua de la renovare … timp ioc… In jurul nostru aparusera „vorbele” si invidia… Deja eram considerati niste bogatasi, ca traim in lux… cand noi abia ne vedeam capul de atita munca si de facut „curatenie” zilnic… dar traiam in lux – o casa de o suta si ceva de metri patrati si vreo 500 de metri patrati de curte/gradina… 😉 Totusi cred ca in acele timpuri stiam sa aranjam in asa fel totul incat sa simtim ca traim in lux, chiar daca am fi luat un reper exterior, eram undeva intre clasa de jos si clasa de mijloc… stapaneau ai mei arta de a transforma totul in lux…
Daca ne stabilim repere corecte cu totii putem avea luxul nostru… Dar la fel de bine ne putem ghida si dupa ce ne spun altii – Elegantine…
Avem si noi arta noastra, care in termeni relativ 
ai lumii inconjuratorare nu valoreaza nimic… dar pentru noi inseamna totul… e viata noastra… e marcajul ce ne garanteaza ca nu am trecut degeaba pe aici…
Si cel mai important: ne permitem luxul de a petrece foarte mult timp cu copii nostrii…
Articol scris pentru SuperBlog Spring 2013